Bine ati venit la Casa din Plai
O escapadă din tumultul vieții cotidiene, la 1h30min de București sau Brașov, într-o zona de deal din Prahova – Provița de Sus - ce își așteaptă exploratorii, Casa din Plai este refugiul perfect pentru zilele libere, de reîncărcare a bateriilor.
Oaspeții noștri au la dispoziție 4 camere duble, fiecare diferită în felul său, dar asemănătoare ca și confort și curățenie. Și știm că nici vouă nu vă place să stați prea mult în cameră, așa că ne-am gândit la multe facilitați si experiențe pentru toate gusturile și vârstele: de la un joc de biliard în camera noastră cu jocuri sau explorarea cerului înstelat cu un telescop profesional, până la un picnic în natura virgină din jurul Proviței, unde puteți ajunge cu bicicletele noastre.
Oficial pensiune agroturistică de 3 margarete, Casa din Plai vă va uimi prin decorul său – combinație unica intre stilul conacelor boierești si modernism. Atenția la detalii si la confortul oaspeților se vede in fiecare colt al pensiunii noastre. Așa cum spunea un oaspete, Casa din Plai este „o căsuță montană de epocă, cu elemente moderne de conac”.
Vă așteptăm!